Atunci când visezi un foc înseamnă ca vei avea parte de multă bucurie şi de plăcere, chiar te vei îndrăgosti de o persoană mărinimoasă care te va face fericit şi îţi va merge bine pe toate planurile.
Atunci când visezi că aprinzi un foc înseamnă că vei avea parte de ceartă ori că vei fi iubit fără să ştii şi vei avea succes în dragoste, iar dacă visezi că eşti ameninţat de foc înseamnă că ţi se vor înlătura speranţele. În cazul în care visezi că îţi apare un foc în faţă înseamnă şi că vei avea un nou membru în familie, va apărea o sarcină neprevăzută a unei persoane dragi ţie.
Un foc aprins mai înseamnă şi un mare câştig, însă făcut cu grijă, cât şi plictiseală şi întristare, dacă focul este mic, iar dacă visezi un foc aprins cu greutate care apoi se stinge înseamnă că vei avea parte de o mare pagubă şi de o ruşine de amploare, trebuie să ai grijă la faptele tale.
În cazul în care visezi că aprinzi un foc foarte greu înseamnă că vei fi foarte mult solicitat şi că vei fi implicat în procese, vei avea pierderi în amor, poate chiar certuri de amploare. Dacă visezi că aprinzi focul iute înseamnă că vei fi foarte iubit, iar dacă este aprins cu o flacără mare înseamnă că vei avea copii foarte frumoşi şi sănătoşi, te vei bucura de o familie armonioasă şi împlinită. Atunci când visezi un foc aprins la care nu prea te-ai chinuit, s-a aprins parcă din minune, speriindu-te, înseamnă că în realitate copii tăi vor fi în primejdie, iar un foc artificial în cămin înseamnă că vei avea parte de o decepţie.
Când visezi un foc care arde înseamnă şi că poţi avea duşmani deosebit de periculoşi, iar un foc pe care îl aţâţi în vis înseamnă că ai dorinţe sexuale puternice şi eşti dominat de dorinţa de răzbunare, în cazul în care nu ţi se oferă ceea ce vrei. Când visezi castane în foc înseamnă că vei avea parte de succes în afaceri, iar dacă visezi că pui un ibric cu apă pe foc şi clocoteşte înseamnă că te vei îmbolnăvi foarte tare.
Un foc cu fum în vis înseamnă că te vei căsători cu un bărbat/femeie rea, iar un foc cu fum foarte negru înseamnă că vei avea un partener de viaţă deosebit de vicios ceea ce te va duce şi pe tine la pierzanie. Când visezi că dă cafeaua în foc înseamnă că vei avea spor la bani, iar când visezi un foc de ierburi înseamnă că sentimentele tale vor ieşi la iveală.
Un foc de paie înseamnă că eşti prins într-o situaţie care îţi scapă de sub control, iar dacă visezi o flacără fără fum care se ridică în sus, înseamnă că vei avea parte de înălţare. Când visezi un foc fumegând înseamnă că ai o pasiune exaltată, iar dacă visezi un foc în cămin înseamnă că ai multă energie sau vei avea în curând, suficient cât să îţi îndeplineşti sarcinile până la final cu perfecţiune.
În cazul în care visezi că îţi încălzeşti mâinile la foc înseamnă că vei avea parte de o mare imaginaţie, de multă creativitate care te ajută să faci orice, iar un foc în hambar înseamnă şi că vei avea probleme pe toate planurile în viaţa de zi cu zi.
Un foc în vatră înseamnă că vei avea parte de o veste bună, ca şi visul în care îţi apare un foc în vatra casei. Un foc foarte mare înseamnă în realitate că vei avea parte de promovare la locul de muncă, de mărire în grupul de prieteni, iar un foc mare şi luminos înseamnă şi că vei avea parte de o plăcere deosebită, de vreme ce un foc modest, însă aprins inseamnă că vei avea parte de succes, de sănătate, de fericire.
Un foc stins înseamnă că vei avea parte de sărăcie şi de multă tristeţe, iar atunci când visezi că te arzi la foc înseamnă că trebuie să te aştepţi la o serie de probleme, însă minore. Dacă visezi că te uiţi atent la un foc înseamnă că vei avea parte de bucurie, iar dacă te uiţi la el de departe înseamnă că te vei îndrăgosti. Când visezi un foc luminos înseamnă că vei avea parte de bucurii, de plăceri fine, iar un foc care mocneşte înseamnă că vei fi trist o perioadă, deoarece ai foarte multe griji.